M-am gândit îndelung cum să încep această istorisire, cum să relatez tot ceea ce s-a întâmplat timp de două săptămâni în campusul din Mogoșești și cum să exprim prin cuvinte tot ceea ce am descoperit în mine și în alți oameni din jurul meu în tot acest timp.
Dacă stai și analizezi lucrurile, e simplu! Descoperi pe facebook un grup frumos care organizează activități pe timp de vară cu copiii și nu numai, le urmărești activitatea, te fascinează, te îmbie să-ți dorești să faci ceva productiv pentru tine și pentru alții într-o vară care pare un timp ocupat numai de plictiseală și te hotărăști să te înscrii! Afli că ești unul din voluntari, mergi la prima întâlnire de prezentare a asociației și dacă ai mai participat la astfel de activități, ți se pare că nu e cu nimic diferit de ceea ce ai făcut până acum. Însă intervine momentul în care începi cu adevărat activitatea și totul se desfășoară altfel în ochii tăi. Tot ceea ce am scris până acum, am trăit eu vara trecută.
Când am ajuns în campus, totul a început cu o reținere în cuvinte și gesturi manifestate de fiecare dintre noi. M-am simțit stânjenită și credeam că în două săptămâni nu o să reușesc să leg nici o relație de amiciție sau prietenie cu nimeni, mai ales să lucrăm împreună cu copiii. Dar ziua a doua a fost cu totul și cu totul surprinzătoare. După activitățile de dimineață cu cei mici, au urmat dinamicile. Nu îmi era clar înainte de campus ce înseamnă o dinamică și ce influență puternică are asupra gândurilor unei persoane. Ideea principală a fiecărei dinamici era să medităm la propria persoană, să o analizăm din toate punctele de vedere: al dorințelor, al sentimentelor, al frustrărilor, al împlinirilor etc. După care urma să împărtășim în grupuri mai mici de discuții tot ceea ce am meditat. Nepracticând acest lucru în nici o activitate de grup anterioară și nefiind tipul de om care să împărtășească altora ceea ce simte, m-am surprins pe mine însămi și am creat o legătură strânsă cu oamenii de lângă mine bazată pe respect și încredere.
În ceea ce privește activitatea de fiecare zi cu copiii, aceasta a reprezentat pentru mine de-a dreptul o experiență nouă. Nu mai lucrasem până atunci cu un grup de copii și eram destul de reticentă în ceea ce îi privește însă energia și entuziasmul care le inunda trupul și sufletul, m-au făcut ca până la sfârșitul campusului să-i îndrăgesc și să-i apreciez.
Foarte productivă mi s-a părut și ideea de a ne împărți responsabilitățile casnice pe grupuri. Astfel ne-am unit mai mult, am creat zi de zi un mediu plăcut pentru fiecare din noi și am învățat să ne asumăm noi responsabilități.
Un ultim lucru care m-a fascinat în aceste două săptămâni a fost modul în care am îmbinat activitățile specifice unui campus Adsis și alte jocuri de relaxare care în fiecare seară reprezentau cel mai potrivit mijloc de a uita de oboseală și de faptul că trebuie să mai și dormim.
Finalul acestei istorisiri nu poate fi altul decât unul plin de spirit pozitiv ca și fragmentele de mai sus. Cu toate că am în spate o oarecare poveste în ceea ce privește voluntariatul și ce înseamnă un ONG, am descoperit în oamenii din Adsis și în cuprinsul acestei asociații lucruri total diferite de tot ceea ce am trăit și realizat până acum. Spun asta pentru că lucrurile s-au legat într-un mod armonios foarte repede atât în ceea ce privește voluntarii, pe care îi apreciez din tot sulfetul, cât și responasiblitățile pe care le aveam. Am așteptat în subconștientul meu ca acest grup să intervină în viața mea încă de anul trecut când am aflat că el există și am sperat că oamenii pe care îi voi întâlni, lucrurile pe care le voi realiza mă vor determina să pun tot sufletul în următoarele activități și să-i pot numi ”a doua mea familie”.
Alexandra Muscalu
